În practică, administratorii societăților comerciale se confruntă adesea cu două forme distincte de răspundere care pot conduce la obligarea lor personală la plata datoriilor firmei: răspunderea pentru insolvență și răspunderea fiscală. Deși ambele pot duce la suportarea datoriilor din patrimoniul propriu, cadrul legal și condițiile de angajare sunt diferite.
Răspunderea pentru insolvență, reglementată de Legea nr. 85/2014, intervine în cadrul procedurii judiciare de insolvență. Aceasta este o formă de răspundere civilă specială prin care anumite persoane – în special administratorii sau alte persoane care au contribuit la starea de insolvență – pot fi obligate de judecătorul-sindic să suporte o parte sau chiar întregul pasiv al societății.
Acțiunea poate fi inițiată de administratorul judiciar, lichidatorul judiciar, de comitetul creditorilor sau de un creditor majoritar și presupune dovedirea cumulativă a unor elemente: existența stării de insolvență, existența unui prejudiciu pentru creditori, săvârșirea uneia dintre faptele prevăzute de lege și legătura directă dintre acea faptă și ajungerea societății în insolvență. Exemple de astfel de fapte includ: folosirea bunurilor societății în interes personal, ținerea unei contabilități fictive, deturnarea activelor sau continuarea activității deși era evident că firma nu mai poate face față plăților.
În schimb, răspunderea fiscală, reglementată de Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), este declanșată de organul fiscal, de regulă după declararea insolvabilității societății printr-o procedură administrativă. În acest caz, administratorul poate fi tras la răspundere în solidar cu societatea pentru obligațiile fiscale neachitate.
Pentru angajarea acestei răspunderi trebuie dovedite existența unei fapte ilicite prevăzute de lege, prejudiciul fiscal și legătura de cauzalitate dintre faptă și imposibilitatea recuperării creanțelor bugetare. Un element esențial este reaua-credință, care trebuie demonstrată de organul fiscal, întrucât buna-credință a contribuabilului este prezumată.
Diferența esențială dintre cele două forme de răspundere constă în procedură și autoritatea care o inițiază: răspunderea pentru insolvență este o procedură judiciară, desfășurată în cadrul procesului de insolvență, în timp ce răspunderea fiscală este o procedură administrativă, inițiată de ANAF.
Pentru administratorii societăților comerciale, înțelegerea acestor mecanisme juridice este esențială. În anumite situații, o conduită managerială defectuoasă sau anumite decizii luate în perioade dificile pot conduce la angajarea răspunderii personale pentru datoriile firmei.
Dacă vă confruntați cu o procedură de insolvență sau cu o decizie de atragere a răspunderii fiscale, analiza juridică atentă a situației este esențială pentru protejarea drepturilor și intereselor dumneavoastră.
Cabinetul nostru vă poate acorda consultanța juridică în astfel de cazuri.
Iacob Constantin DRĂGAN
Avocat
Baroul București