CJUE- cauza C-232/20, NP vs. Daimler AG

Cabinet de avocat DRAGAN IACOB CONSTANTIN > Articole > Jurisprudenta > CJUE- cauza C-232/20, NP vs. Daimler AG

Recent, CJUE,  prin   Hotărârea Curții- Camera a doua , din 17 martie 2022, în cauza C-232/20, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul art. 267 TFUE de Landesarbeitsgericht Berlin‑Brandenburg (Tribunalul Superior pentru Litigii de Muncă din Berlin‑Brandenburg, Germania), Werk Berlin, între NP, pe de o parte, și Daimler AG, Mercedes‑Benz Werk Berlin a hotarat ca:

 „1) Articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară trebuie interpretat în sensul că termenul „temporar”, prevăzut în această dispoziție, nu se opune punerii la dispoziție a unui lucrător care are un contract de muncă sau un raport de muncă cu un agent de muncă temporară în cadrul unei întreprinderi utilizatoare în vederea ocupării unui loc de muncă care este disponibil permanent și care nu este ocupat în regim de suplinire.

2)      Articolul 1 alineatul (1) și articolul 5 alineatul (5) din Directiva 2008/104 trebuie interpretate în sensul că reînnoirea unor misiuni de muncă temporară pe același loc de muncă în cadrul unei întreprinderi utilizatoare timp de 55 de luni constituie o recurgere abuzivă la atribuirea unor astfel de misiuni succesive unui lucrător temporar, în ipoteza în care misiunile de muncă temporară succesive ale aceluiași lucrător temporar în cadrul aceleiași întreprinderi utilizatoare ajung la o durată de activitate la această întreprindere mai lungă decât ceea ce poate fi în mod rezonabil calificat drept „temporar” în raport cu toate împrejurările pertinente, care includ în special particularitățile sectorului, și în contextul cadrului legislativ național, fără să se ofere nicio explicație obiectivă pentru faptul că întreprinderea utilizatoare în cauză recurge la o succesiune de contracte de muncă temporară succesive, ceea ce revine instanței naționale să stabilească.

3)      Directiva 2008/104 trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale care stabilește o durată maximă de punere la dispoziție a aceluiași lucrător temporar în cadrul aceleiași întreprinderi utilizatoare, în ipoteza în care această reglementare ar exclude, printr‑o dispoziție tranzitorie, în vederea calculării acestei durate, luarea în considerare a perioadelor care precedă intrarea în vigoare a unei astfel de reglementări, eliminând posibilitatea instanței de trimitere de a lua în considerare durata reală a punerii la dispoziție a unui lucrător temporar pentru a stabili dacă această punere la dispoziție a avut un caracter „temporar”, în sensul acestei directive, aspect care este în sarcina acestei instanțe să fie determinat. O instanță națională, sesizată cu un litigiu exclusiv între particulari, nu este obligată, numai în temeiul dreptului Uniunii, să lase neaplicată o astfel de dispoziție tranzitorie contrară dreptului Uniunii.

4)      Articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2008/104 trebuie interpretat în sensul că, în lipsa unei dispoziții de drept național de sancționare a nerespectării acestei directive de către agenții de muncă temporară sau de către întreprinderile utilizatoare, lucrătorul temporar nu poate beneficia în temeiul dreptului Uniunii de un drept subiectiv la nașterea unui raport de muncă cu întreprinderea utilizatoare.

5)      Directiva 2008/104 trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care permite partenerilor sociali să deroge, la nivelul ramurii întreprinderilor utilizatoare, de la durata maximă de punere la dispoziție a unui lucrător temporar stabilită printr‑o astfel de reglementare.”

vizualizare aici:

https://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf;jsessionid=157EA526ECECF9040E8D01DA93A17D98?text=&docid=256022&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=85366

 

Iacob Constantin DRĂGAN

Avocat

Baroul Bucuresti