Dreptul insolvenței

⚖️ Insolvență și restructurare

Asistență juridică pentru administratori, debitori și creditori

Procedura insolvenței este una complexă și cu impact major, atât juridic, cât și economic. Deciziile luate în această etapă pot atrage răspunderea administratorilor, pierderea controlului asupra societății sau afectarea gravă a intereselor creditorilor.

Serviciile noastre constau în  asistență juridică specializată în materia insolvenței, cu accent pe strategie procedurală, prevenirea riscurilor și gestionarea responsabilă a procedurii, în conformitate cu Legea nr. 85/2014.

📊 Consultanță juridică în materia insolvenței

Asistența juridică începe cu o analiză clară și realistă a situației societății, incluzând:

  • explicarea legislației aplicabile și a etapelor procedurii insolvenței;

  • analiza juridică a situației societății în vederea inițierii procedurii;

  • evaluarea riscurilor privind răspunderea administratorilor;

  • note de consultanță privind strategia procedurală și alternativele legale (reorganizare, faliment, soluții prealabile).

📑 Redactare acte și documente specifice procedurii

Cabinetul asigură redactarea completă a documentației necesare procedurii de insolvență, inclusiv:

  • cererea introductivă și dosarul complet (bilanțuri, declarații, anexe);

  • adrese, memorii și corespondență procedurală către instanțe, creditori și practicieni în insolvență;

  • planuri de reorganizare adaptate activității și obiectivelor debitorului;

  • declarații pe propria răspundere conforme cu cerințele Legii nr. 85/2014.

⚖️ Asistență și reprezentare în instanță

Cabinetul oferă reprezentare juridică eficientă în toate etapele procedurii de insolvență, incluzând:

  • formularea cererii de deschidere a procedurii;

  • contestarea creanțelor și a actelor din procedură (tabel preliminar/definitiv);

  • reprezentarea administratorului special în raport cu instanța, practicianul și creditorii;

  • reprezentarea creditorilor în adunările și comitetele creditorilor;

  • asistență și reprezentare în cauzele privind atragerea răspunderii patrimoniale
    (art. 169 din Legea nr. 85/2014);

  • gestionarea corespondenței și comunicării procedurale;

  • negocierea și formalizarea tranzacțiilor și înțelegerilor amiabile.

🔍 Abordare

În materia insolvenței, momentul intervenției și strategia juridică sunt decisive. Abordarea este una pragmatică și preventivă, orientată spre:

  • limitarea răspunderii personale a administratorilor;

  • protejarea intereselor economice ale creditorilor;

  • utilizarea procedurii ca instrument de restructurare, atunci când este posibil.

📚 Articole și contribuții doctrinare în domeniul insolvenței

Expertiza în materia insolvenței este susținută și de activitatea doctrinară și de analiză jurisprudențială, concretizată în articole de specialitate, dintre care menționăm:

📞 Solicită  o evaluare juridică în context de insolvență