Rezumat
În contextul unei supraîncărcări cronice a instanțelor judecătorești și al prelungirii duratei de soluționare a litigiilor, medierea apare ca un mecanism alternativ de soluționare a acestora, extrem de util, însă insuficient valorificat în practica judiciară românească.
Prezentul articol își propune să analizeze cauzele reticenței persistente față de mediere, avantajele acesteia din perspectivă procedurală, economică și instituțională, precum și rolul său în arhitectura dreptului la justiție, atât în dreptul intern, cât și în dreptul Uniunii Europene.
Totodată, se evidențiază faptul că medierea nu se substituie actului de justiție, ci îl completează, contribuind la eficientizarea sistemului judiciar și la consolidarea autonomiei de voință a părților.
În aceeași măsură, se susține că reticența față de mediere nu este determinată de limitele sale juridice, ci de inerții instituționale și profesionale, care afectează eficiența globală a actului de justiție.
Articol scris de av. Iacob Constantin DRĂGAN împreună cu dl. mediator Cătălin Burcea și este publicat pe portalul juridice.ro, disponibil aici:
Iacob Constantin DRĂGAN
Avocat
Baroul BUCUREȘTI
17.12.2025