Perioada de probă

 

Ați auzit de multe ori vorbindu-se despre perioada de probă. Este bine de știut ce anume să aveți în vedere.

În niciun caz perioada de probă nu poate să constea într-o muncă neremunerată sau fără contract valabil.

Perioada de probă este prevăzută în art. 31 din Codul muncii.

Particularități:

  • Nu este obligatorie. Ea este benefică părților întrucât, pe de o parte, angajatorul poate verifica aptitudinele salariatului, iar pe de altă parte, salariatul poate să  constate el însuși dacă îi convin condițiile de muncă și poate face față postului.
  • contractul se încheie pe o perioadă  de 90  zile calendaristice  pentru funcțiile de execuție și cel mult 120 zile calendaristice pentru funcțiile de conducere.  Pentru persoanele cu handicap termenul este de 30 zile calendaristice.  În Italia, durata maximă a perioadei de  probă prevăzute de lege este de 3 luni (pentru salariații care nu îndeplinesc funcții de conducere) și de 6 luni pentru toți ceilalți lucrători, cu excepția cazului în care se prevede altfel în convențiile colective din categorie.
  • la încetarea contractului  nu este necesar preavizul. În consecință, oricare dintre părți poate  avea inițiativa încetării contractului la terminarea perioadei de probă, fără nicio justificare.

De remarcat aici că  Directiva  UE 2019/1152 prevede  la pct. (28) că:

”perioadele de probă ar trebui să poată fi prelungite în mod corespunzător în cazurile în care lucrătorul a absentat de la muncă în timpul perioadei de probă, pe motiv de boală sau de concediu, de exemplu, altfel încât angajatorul să poată evalua dacă lucrătorul este potrivit pentru atribuțiile postului.”

  • pot exista angajări succesive de probă pe același post, pt persoane  diferite, dar nu mai mult de 12 luni.( art. 33 Codul muncii)
  • constituie vechime în muncă pentru salariat
  • salariatul beneficiază de toate drepturile și obligațiile  legale

În ceea ce privește CIM pe perioada determinată,  conf. art. 85 din Codul muncii, durata probei este:

  • 5 zile  lucrătoare pentru CIM cu durata mai mică de 3 luni
  • 15 zile lucrătoare pentru CIM între 3 și 6 luni
  • 30 zile lucrătoare pentru CIM mai mare de 6 luni
  • 45 zile lucrătoare pentru  funcții de conducere și CIM mai mare de 6 luni

Î

Iacob Constantin DRĂGAN

Avocat

Baroul București

29/04/2022